Zona de confort sau Sindromul Corley

inspiring-quotes-for-entrepreneurs14Fiecare dintre noi avem locuri in care ne simtim in largul nostru, lucruri la care ne pricepem foarte bine, situatii in care stim exact cum sa reactionam si obiceiuri care ne structureaza existenta si ne dau un sentiment de siguranta. Toate acestea se numesc zone de confort. Ei bine, conceptul de zona de confort mai este cunoscut drept Sindromul Corley si reprezinta o stare psihologica si comportamentala ce apare intr-o stare emotionala neutra, netulburata de anxietate.

Folosind un set limitativ de comportamente pentru a obtine un nivel optim/stabil de performanta, de obicei eliminand orice risc, zona de confort se structureaza in timp, prin repetarea cotidiana a acelorasi comportamente ce devin uzante.

Interesant este ca personalitatea individului poate fi descrisa uneori functie de zonele acestuia de confort. Zona de confort este un soi de conditionare mentala care determina o persoana sa creeze si sa opereze cu limite/granite mentale. Astfel de granite creeaza un sentiment de siguranta adesea nefondat, intrucat capacitatea noastra de adaptare la lucruri noi, singura arma care ne poate da un sentiment real de siguranta, este total neantrenata. Precum inertia, o persoana care si-a stabilit o zona de confort intr-un anumit domeniu al vietii, are ulterior tendinta de a ramane in acea zona.

Ce inseamna sa iesi din zona de confort?

In primul rand, iesirea din zona de confort implica efort: trebuie sa faci ceva ce nu esti obisnuit sa faci. In al doilea rand, implica emotie, ca reactie de adaptare la noua situatie. Aceasta este perceputa ca un stresor si va genera un raspuns specific de stres, crescand nivelul de anxietate. Cu timpul insa, situatia nu va mai fi perceputa ca fiind noua, iar zona de confort se va extinde. Cu cat ne confruntam cu mai multe situatii noi, cu atat zona noastra de confort este mai extinsa si mai putin rigida.

Atentie insa la nivelul de anxietate pe care situatia noua il provoaca. Zona de confort trebuie extinsa treptat, cu experiente care ne ajuta sa crestem, sa ne dezvoltam si sa invatam, fara a ne bloca prin emotii prea intense. Un nivel optim de emotie creste concentrarea, atentia si capacitatea de adaptare, insa un nivel prea mare, poate sa blocheze si astfel sa nu obtinem efectul pe care il dorim.

Iata cateva sugestiii pentru a ne extinde zona de confort:

  1. Intrerupe o rutina sau un obicei pe care il ai de mult timp si gaseste modalitati noi, diferite, chiar si mai bune de a face acelasi lucru.
  2. Daca esti o persoana sedentara, ia o pauza de la calculator sau de la citit si gaseste o activitate fizica care sa iti placa si la care sa iei parte in mod activ. Daca esti de obicei foarte activ, atunci invata sa o iei mai usor, sa citesti sau sa te relaxezi.
  3. Citeste o carte, urmareste un film sau asculta un gen de muzica cu care nu esti familiar. Daca citesti de obicei carti despre mistere, incearca si o biografie care sa te inspire; daca iti plac filmele de actiune, ai putea incerca si o comedie romantica iar daca asculti muzica rock, nu ti-ar strica si niste jazz.
  4. Daca intamplarea face sa fii o persoana timida si sa ai dificultati in a tine un discurs public, poti exersa impreuna cu un prieten apropiat folosind tehnici utile si pozitive care sa iti diminueze anxietatea. Cu cat exersezi mai mult, cu atat te vei simti mai confortabil si impacat cu tine insuti.
  5. Mergi si mananca in localuri in care se pregatesc feluri de mancare din diferite culturi (libaneza, chinezeasca, indiana, etc.). Aceasta experienta iti va stimula papilele gustative si, de ce nu, poate iti va trezi interesul si pentru alte genuri de preparate.

Beneficiile extinderii zonei de confort ar fi:

  • Imbunatatirea experientei de viata;
  • Stimularea activitatii cerebrale si prin urmare ameliorarea sau chiar imbunatatirea sanatatii mentale;
  • Sustinerea stimei de sine si increderii in propriile resurse;
  • Cresterea rezilientei in fata problemelor si a provocarilor;
  • Prevenirea blocajelor in anumite rutine si a depresiei;
  • Te provoaca sa imbunatatesti anumite aspecte la propria persoana sau propria viata.

Copierea sau reproducerea continutului fara acordul prealabil si fara mentionarea sursei este strict interzisa!

2 thoughts on “Zona de confort sau Sindromul Corley

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s