Tu ce stii despre familia ta? Desprinderea emotionala de casa parinteasca

“Bun venit acasa! Cand ziceai ca pleci?”

plecarea de acasaFie ca suntem elevi cazati prin caminele liceelor, studenti nelinistiti prin gazde sau prin campusuri aglomerate, tineri la primul loc de munca incercand sa dea o semnificatie noua vietii sau adulti in toata puterea cuvantului – o buna parte dintre noi am trait separarea fizica de “cuib” si am fost incercati de tot felul de emotii si sentimente in procesul de separare emotionala de casa in care am crescut. Aceia dintre noi care au parasit pentru o vreme casa parintilor, dupa care au revenit cu aripile frante la ”cuib” dar si aceia care, cu entuziasm, curaj, nerabdare, dorinte, visuri sau poate cu teama, nehotarare si insecuritate ori cu toate amestecate si-au luat avant, au rezistat si acum pun bazele propriului “cuib” undeva in lume – fiecare dintre noi am reusit, cumva, sa ne desprindem fizic de casa parinteasca. Dar emotional, chiar am plecat de acasa?

Poate conditiile financiare uneori nu ne permit. Sau poate ne lipseste doar curajul de a face pasul. Atunci cand un tanar adult pleaca de acasa, fizic vorbind, pentru a-si croi un drum un viata, adeseori are nevoie de mult curaj, determinare, sustinere neconditionata si un obiectiv spre care sa se indrepte. Insa pentru a pleca cu adevarat din casa parintilor avem nevoie mai ales si de cateva prerechizite de natura emotionala, fara de care vom parea intotdeauna ombilicali, un fel de copii-bumerang.

In mod ideal, fiecare parinte sa straduieste sa isi creasca pruncii pentru a fi niste adulti responsabili, rezistenti si plini de resurse. Este important sa stim ca parintii nostri au facut tot ce au stiut mai bine pentru ca noi, la randul nostru, sa putem fi independenti si capabili de a ne intemeia si sustine propriile familii. Sigur ca este confortabil totodata sa stim ca ne putem baza pe parintii nostri atunci cand se anunta vremuri grele, insa a reveni in casa parinteasca este o optiune care aduce numeroase deservicii atat parintilor cat si copiilor. In literatura de specialitate ni se vorbeste tot mai des despre sindromul cuibului aglomerat si generatia bumerang, situatie in care copiii fie se intorc acasa, fie nu pleaca niciodata din casa parintilor.

Din perspectiva parintilor, rolul de “vesnic parinte” poate avea consecinte negative precum imposibilitatea reluarii vietii de cuplu “post parenting”, divortul sau separarea, stagnarea in dezvoltarea personala sau sacrificiile in detrimentul reconfigurarii identitatii.

Din perspectiva tanarului adult, rolul de “vesnic copil” se caracterizeaza prin ceea ce unii numesc “failure to launch” – incapacitatea de a se lansa in viata. Un astfel de adult va avea dificultati in asumarea responsabilitatilor, in rezolvarea conflictelor familiale si in gestionarea situatiilor de criza in cuplu intrucat este mai confortabil sa fii vesnicul copil al familiei decat partenerul de viata al cuiva. Efectele negative asupra tanarului adult nu vor intarzia sa apara si se vor concretiza prin lipsa abilitatilor si a deprinderilor necesare unui mod de viata independent, compromiterea dezvoltarii ulterioare si regresul, lipsa de ingeniozitate si dexteritate in problemele cotidiene.

Va propun, in cele din urma, vizionarea urmatorului filmulet si va invit sa reflectati.

…tu ai plecat de acasa?

 

Copierea sau reproducerea continutului fara acordul prealabil si fara mentionarea sursei este strict interzisa!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s