Presa | Ce jucării îi oferi copilului tău. Care ar trebui să fie atitudinea părinţilor în faţa pretenţiilor „high-tech“

Dacă acum 20 de ani copiii încă îi mai cereau Moşului câte o maşinuţă, păpuşică sau ursuleţ, astăzi micuţii au pretenţii la care în urmă cu două decenii nici părinţii lor nu sperau. Tabletele, telefoanele şi jocurile video sunt în topul preferinţele copiilor încă de la vârste mici.

“Cele mai utile jocuri şi/sau jucării şi cele pe care ar trebui să le cumpărăm copiilor noştri sunt acele jucării potrivite vârstei lor, nivelului de dezvoltare şi nu în ultimul rând, cele care trezesc interesul, curiozitatea şi creativitatea copiilor. Un alt criteriu de care ar trebui să ţinem cont atunci când alegem jucării sau jocuri pentru copiii noştri este cel al utilităţii jocului şi al posibilităţii jucării lui cu alţi copii sau membri ai familiei”, explică, pentru Adevărul, psihologul Aurelia Mazilu.

Citeste articolul integral aici: adev.ro/p0xmbu

Presa | Cum să te faci mai bine înţeles în cuplu: „Ideea conform căreia celălalt ar fi trebuit să ştie provoacă adeseori răni“

Vrem să ne facem înţeleşi în relaţia cu partenerul, dar nu suntem dispuşi să fim foarte atenţi la semnalele lui. Ne-aşteptăm ca, după un timp, celălalt să ştie ce gândim, dar noi înşine nu suntem dispuşi la prea multă empatie. Răbufnim în certuri repetate, înainte să facem efortul de a le evita, deşi pretindem că numai asta nu ne dorim. Sunt doar câteva dintre greşelile care fac deficitară comunicarea în cuplu, potrivit specialiştilor.

„Uneori intră în cabinetul meu cupluri profund nefericite. La capătul puterilor. Furioşi, nemulţumiţi, obosiţi, gata să renunţe. Din primele zeci de minute petrecute împreună cu ei, îmi pot da seama printre altele de un lucru, cel care este şi subiectul acestui articol – comunicarea deficitară. Cei doi nu se ascultă unul pe celălalt – aud, dar nu ascultă cu adevărat. Durerea fiecăruia trece pe la urechea celuilalt la fel ca în fiecare zi, ca o placă de pick-up învechită pe care o pui mereu-mereu, încât la un moment dat ajungi să te obişnuieşti atât de tare cu ea încât nu o mai auzi şi nu mai reacţionezi la ea”, explică, pentru Adevărul, Aurelia Mazilu, psiholog şi psihoterapeut sistemic de familie şi cuplu.   Să vorbeşti mult nu îseamnă să comunici eficient. Comunicarea autentică presupune mai mult. Reciprocitatea şi empatia sunt doar două dintre cerinţe.

Citeste articolul integral aici: adev.ro/oz6i3p

Presa | Ce este „hemoragia afectivă“ şi cum reuşeşte mintea să ne influenţeze starea de sănătate

Mintea noastră este conectată la corpul nostru mai mult decât ne imaginăm noi. O spun specialiştii, care arată că, aşa cum propriile gânduri ne pot îmbolnăvi, la fel de uşor ne pot şi vindeca. Psihologul Aurelia Mazilu recomandă să fim atenţi la corpul nostru şi la semnalele pe care le primim, pentru că orice aparentă durere, ameţeală, orice eczemă poate fi un strigăt de ajutor.

Citeste articolul integral aici: adev.ro/ozsvlb

Psihoterapia – mit urban sau stiinta?

Acest articol s-a nascut din nevoia acuta de a spori gradul de constientizare asupra unui segment de activitate din domeniul sanatatii mintale, putin cunoscut la noi si pe alocuri gresit interpretat – psihoterapia!

Psihoterapia, ca si medicina de familie, ar trebui sa reprezinte o normalitate a societatii in care traim si nu un serviciu de lux, accesibil si nu prea, supus stereotipurilor si confundat cu psihiatria.

Asociatia Americana de Psihologie (APA) a identificat si demitizat o serie de afirmatii care, in timp, au intrat in constiinta sociala si au transformat psihoterapia intr-un demers cu „iz” de stiinta. Iata care ar fi aceste mituri sau credinte populare si cum stau lucrurile in realitate

  1. Mit: Doar oamenii nebuni merg la psihoterapeut.

Realitatea:  Oamenii merg in psihoterapie pentru o multime de motive ce tin de viata de zi cu zi. Unii fac psihoterapie pentru tratarea depresiei, a anxietatii sau a abuzului de substante. Alte persoane au doar nevoie de ajutor pentru a face fata tranzitiilor majore din viata sau comportamentelor problematice datorate unor schimbari: pierderea unui loc de munca, un divort sau decesul unei persoane dragi. Unii oameni au nevoie de ajutor pentru gestionarea si echilibrarea cerintelor vietii de parinte, a vietii profesionale si a responsabilitatilor familiale, pentru a face fata unor boli, pentru a-si imbunatati abilitatile de relationare, etc.

Stigmatul asociat cu actiunea de a cere ajutor pentru unele ingrijorari psihologice sau comportamentale a fost un puternic factor descurajant pentru oameni. Insa, in prezent, a cere ajutor este privit ca un comportament-resursa. Cercetatorii continua sa gaseasca noi legaturi care subliniaza valoarea sanatatii mentale pentru o mai bună sanatate fizica – adesea cunoscuta conexiune minte – corp. Problemele emotionale pot aparea sub forma simptomelor fizice. Si invers, cand suntem bolnavi fizic, putem dezvolta probleme emotionale.

Patologia psihiatrica nu intra sub ingrijirea psihologului sau a psihoterapeutului, desi exista numeroase cazuri cand in tratamentului suferintelor de ordin psihiatric este indicata, pe langa tratamentul medicamentos, psihoterapia.

  1. Mit: Sa vorbesti cu rudele sau prietenii e la fel de eficient ca mersul la psiholog.

 Realitatea: Sustinerea oferita de familie si prieteni este importanta atunci cand ai o perioada dificila. Insa un psihoterapeut iti ofera mult mai mult decat obtii de pe urma conversatiei cu familia si prietenii. Psihoterapeutul a trecut prin ani de educatie specializata, formare si experienta care il fac expert in intelegerea si tratarea unor probleme complexe. Tehnicile pe care le foloseste psihoterapeutul in procesul terapeutic au fost dezvoltate de-a lungul unor decenii de cercetare si reprezinta mult mai mult decat „doar vorbit si ascultat”. Psihoterapia inseamna schimbare, nu ascultare!

Psihoterapeutul poate recunoaste in mod obiectiv pattern-uri de comportament sau gandire, mult mai eficient decat o pot face cei apropiati, intrucat pozitia sa de specialist este una neutra si obiectiva. altcineva. Relația terapeutică este ancorată în regula confidențialității.

  1. Mit: Te poti face bine de unul singur, daca incerci suficient de mult si mentii o atitudine pozitiva.

Realitatea: Multe persoane au incercat sa isi rezolve singuri problemele cu multa vreme inainte sa inceapa psihoterapia si au descoperit ca nu a fost de ajuns. Decizia de incepe un proces psihoterapeutic nu inseamna ca ai esuat, la fel cum nu inseamna ca ai esuat daca nu ti-ai putut repara singur masina. De fapt, sa ai curajul sa apelezi la cineva si sa recunosti ca ai nevoie de ajutor este mai degraba un semn de putere, de responsabilitate si de asumare.

Atitudinea pozitiva si „schimbarile in 7 pasi” cu care am fost atat de intoxicati de anumite filme sau carti induc ideea ca un zambet dimineata in oglinda si inca alte trei ritualuri pe parcursul zilei sunt mai ieftine si mai eficiente decat un proces terapeutic. Adevarul este ca suntem datori sa tratam cu responsabilitate bunastarea noastra psihica, in aceeasi masura in care o facem cu cea fizica.

  1. Mit: Tot ce face psihologul e sa iti asculte nemultumirile, asa ca de sa platesti pe cineva care sa te asculte cum te plangi?

Realitatea: Psihoterapeutul incepe adesea procesul terapeutic prin a te invita sa iti descrii problema care te-a adus in cabinetul lui. Insa acesta este doar punctul de plecare in psihoterapie. El va aduna informatiile relevante din istoria ta, precum si istoricul problemelor tale si al altor arii majore din viata ta, si, de asemenea, diferitele moduri in care ai incercat sa abordezi aceste probleme.

Psihoterapia este, in general, un proces interactiv, bazat pe colaborare, dialog si pe implicarea activa a pacientului in rezolvarea problemelor sale.

Psihoterapeutul iti poate da teme pentru acasa pentru a practica noile abilitati intre sedinte sau teme de lectura, pentru a afla mai multe despre un anumit subiect. Psihoterapeutul nu este un magician care are o bagheta magica sau un carnetel cu solutii, iar el nu va da niciodata sfaturi.

  1. Mit: Va trebui faci psihoterapie multa vreme, sau poate chiar pentru restul vieții.

Realitatea: Fiecare persoana evolueaza intr-un ritm diferit in cursul psihoterapiei – este un proces individual. De exemplu, intr-un studiu, jumatate dintre pacienti au avut parte de imbunatatiri dupa doar opt sedinte, in timp ce 75% dintre pacienti au inceput sa faca progrese dupa sase luni. Scopul psihoterapeutului nu este sa ramai clientul lui pentru totdeauna, ci sa te ajute sa functionezi mai bine pe cont propriu. Obiectivul major al psihoterapiei, de orice fel ar fi ea, este binele clientului.

Sursa: http://www.apa.org/helpcenter/psychotherapy-myths.aspx

wall

De ce m-as schimba? Ete d’aia. Schimbarea – premisa necesara evolutiei

SCHIMBÁRE, schimbări, s. f. Acțiunea de a (se) schimba și rezultatul ei; schimbat.

Probabil ati observat si voi de-a lungul timpului ca, urmand tiparul obisnuit – procedand mereu la fel, actionand sau reactionand la fel – obtinem intotdeauna aceleasi rezultate. Si probabil v-ati dat seama si ca, pentru a obtine rezultate diferite, e musai sa schimbam modul uzual de a face lucrurile, acele tipare mentale si comportamentele care ne sunt la indemana.

Sigur, cararile batatorite ne sunt cunoscute si sunt cele mai confortabile. Intr-un articol anterior, vorbeam despre cum magia are loc in afara zonei noastre de confort si siguranta (Sindromul Corley).

Si cum e mai comod sa ramai in patratica ta, te intrebi, de m-as schimba? Cum spune si titlul, ete d’aia. Stiu, acesta nu e un argument. Asa ca propun sa exploram putin mai mult motivele pentru care ne-am schimba.

Asa cum spune si definitia schimbarii, aceasta presupune o actiune. Iar actiunea are ca premisa intentia. Trebuie, deci, mai intai sa ne dorim dupa care sa actionam in directia schimbarii.

Cu totii ne-am dori o sanatate mai buna, poate o situatie materiala mai buna, un loc de munca mai satisfacator, copii mai ascultatori, un partener mai atent, etc. Dar, toate acestea, nu le vom putea nicicand obtine daca nu actionam conform intentiei noastre. Procesul schimbarii poate fi uneori anevoios, in functie de rigiditatea modelelor noastre mentale si comportamentale. Dar daca Edison nu exersa iar si iar si iar, probabil mai dura o vreme pana cineva ar fi fost suficient de persistent pentru a  inventa un sistem de iluminare electric care sa poata fi folosit la scara larga – practic, ceea ce astazi numim bec.

inspirational-quote-failure-thomas-edison-2

Daca nu ne propunem sa fim utili omenirii prin descoperirile noastre, ce ar fi daca ne-am propune sa fim mai dedicati propriei vieti prin mici descoperiri?

Schimbarea a stat dintotdeauna la baza evolutiei noastre. Iar cand spun schimbare, nu ma refer la actiunea prin care sa modificam o situatie, o stare de a fi. Sunteti de acord ca uneori acest lucru nu sta in puterea noastra. Adevarata schimbare, cea care reprezinta de fapt tema acestui articol, este schimbarea care porneste din noi.

Am certitudinea ca, reflectand, fiecare dintre noi vom gasi cel putin un lucru pe care ne-am dori si avem puterea sa il schimbam la noi, pentru a trai o viata mai buna si pentru a evolua.

Provocarea mea de astazi este…sa indrazniti!

Spor la schimbare!

Copierea sau reproducerea continutului fara acordul prealabil si fara mentionarea sursei este strict interzisa!

Copilul Interior. Friend or foe?

Atentie! Acest articol trebuie citit de adulti doar sub stricta supraveghere a copilului interior.

myinnerchildAuzim spunandu-se ca fiecare dintre noi suntem in sinea noastra tot copii si ca asa ramanem toata viata. Ca barbatii, chiar si la varsta maturitatii, sunt tot niste copii. Se spune ca perioada copilariei este ca un paradis pierdut ale carei bucurii nu le vom mai intalni niciodata. Unii dintre noi incearca toata viata sa recupereze deliciul anilor copilariei, altii incearca sa compenseze in viata de adult toate neajunsurile acelor vremuri.

Marele psiholog si psihiatru elvetian, Carl Gustav Jung, a teoretizat acest concept, numindu-l Arhetipul Copilului Interior. Jung spunea ca aceasta putere launtrica este cel mai adesea reprimata in adult, simbolizand deschiderea, receptivitatea, prospetimea constiintei care este prezenta aici si acum. Copilul interior este un simbol universal al posibilitatilor latente ale psihicului si totodata acea parte din noi care ne predispune catre creativitate. Copilul intruchipeaza spontaneitatea, veselia si imaginatia.

In teorie, lucrurile sunt destul de clare si aparent minunate. Dar, daca ar fi sa te gandesti putin, cum este de fapt copilul tau interior? E un copil nostalgic sau fericit? E temator sau curajos? Rebel sau submisiv? Prieten sau dusman?

my_inner_child_by_berkozturk-d6wmbrePuterea pe care o aduce cu sine copilul interior depinde de ceea ce evoca in noi amintirile copilariei. Acei ani au marcat devenirea noastra ca adulti. Putem aduce cu noi din copilarie puterea de lua propriile decizii, puterea de a ne asuma alegerile, indrazneala si curajul de a lua initiativa , dar si nevoia de a ne revolta, de a face lucrurile altfel decat au facut-o cei din jurul nostru, nevoia de a compensa toate frustrarile, temerile si neajunsurile acelor ani, dorinta de a pedepsi si incapacitatea de a ierta.

Copilul interior ne poate fi deopotriva prieten si dusman. Depinde numai de noi ce alegem sa aducem la suprafata si ne este util scopurilor prezente. Asadar, cand muncesti, pentru cine muncesti? Pentru adultul de astazi si nevoile lui, sau pentru capriciile copilului tau interior? Ai simtit uneori ca in fata unei situatii esti ambivalent, ca iti doresti in acelasi timp libertatea dar si angajamentul? Ca ai vrea sa „te joci dar fara sa iti murdaresti rochita”? uneori, atunci cand alegem sa ignoram acest copil interior, ignoram potentialul creator pentru a fi si a face ce ne dorim, iar lucrurile iau intorsaturi nefericite.

Daca avem in noi puterea de a fi creativi, inspirati, fericiti, de ce alegem sa traim ca si cum fiecare zi e noua zi de lupta? De ce alegem sa supra-vietuim?

In fiecare zi din viata noastra facem alegeri. Zeci de alegeri, sute de alegeri poate. Alegem pe unde sa traversam strada, alegem daca ne vom suna mama acum sau mai tarziu, alegem sa muncim mai mult sau mai putin, sa ne casatorim sau nu, sa iertam sau nu, sa mancam mai sanatos …sau nu! Fiecare dintre aceste alegeri le facem folosind fie modelul mental de creatie, fie modelul mental de lupta.

Cand iti gasesti jumatatea alaturi de care vrei sa traiesti, cu siguranta traiesti sentimentul acela reconfortant de inima usoara, de „asa a fost sa fie”, simtindu-te norocos, inspirat ca ai ales sa urmezi drumul care te-a condus catre persoana iubita. Alteori, alegem sa folosim modelul mental de lupta – de fiecare data cand ne simtim constransi, de fiecare data cand facem un compromis, cand renuntam si cand viata devine o experienta negativa, functionam pe pilot automat, ignorand tot potentialul creativ despre care ne vorbea Jung, ignorand posibilitatea de a gasi solutii creative problemelor noastre, de a privi lucrurile din alte unghiuri, neglijand resursele nelimitate de care dispunem.

In fine, daca ar fi sa analizezi acum toate deciziile importante pe care le-ai luat de-a lungul vietii, cum le-ai descrie? Inspirate, creative…sau compromisuri necesare supravietuirii? In care dintre ele iti regasesti copilul interior?

inner-childCopierea sau reproducerea continutului fara acordul prealabil si fara mentionarea sursei este strict interzisa!

Sursa imagini: World Wide Web

Sindromul Burnout – oboseala excesiva si excesele de orice fel

burn-outSindromul epuizarii profesionale sau sindromul burnout trebuie inteles ca o stare de epuizare fizica si psihica, apatie si lipsa de interes in munca, ce apare in special la persoanele a caror profesie implica o responsabilitate deosebita si interactiuni frecvente cu oamenii. Exista insa tot mai multe dovezi ca etiologia acestui sindrom este mult mai complexa, factorii dispozitionali jucand un rol important.

Desi este larg raspandit, sindromul burnout nu a fost recunoscut ca o tulburare in DSM (Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale), datorita faptului ca simptomatologia sa este strans legata de tulburarea depresiva, dar il regasim totusi descris in ICD – 10 (Lista tabelara a bolilor) la categoria Probleme legate de dificultatea organizarii propriului mod de viata.

Conceptul a fost adus in atentia publicului de catre Herbert Freudenberger care a publicat lucrarea Burn Out: The High Cost of High Achievement. What it is and how to survive it, in care descrie aceasta tulburare.

Desi la prima vedere am putea spune ca burnout inseamna de fapt foarte mult stress, e important sa intelegem ca nu sunt unul si acelasi lucru. In timp ce stresul profesional este caracterizat de o supraimplicare, sindromul burnout este caracterizat de o lipsa de implicare. Stresul implica hiperactivitate si presiune, iar burnout-ul determina neajutorare si lipsa sperantei. Si cu toate ca stresul poate cauza tulburari de anxietate si consumuri enorme de energie, de cele mai multe ori burnout-ul implica lipsa de motivatie, absenta idealurilor si a sperantei.

Psihologii Gail North si Herbert Freudenberger arata ca epuizarea profesionala nu se instaleaza imediat, ci are loc un intreg proces, care se dezvolta de-a lungul timpului, in 12 etape:

  1. Compulsia de a dovedi de ce suntem in stare – ambitia excesiva la locul de munca pentru a dovedi ca suntem capabili se poate transforma in timp intr-o determinare crancena si chiar compulsie.
  2. Munca asidua – nimeni nu este indispensabil – acesta este cosmarul celor care muncesc pentru a dovedi lor insisi dar si altora de ce sunt in stare; oamenii isi stabilesc astepari foarte mari, iar pentru a veni in intampinarea acestor astepari, se vor implica din ce in ce mai mult in munca, avand tendinta de a face totul singuri.
  3. Neglijarea propriilor nevoi – prietenii, familia si somnul pot parea ca fiind mai putin importante sau necesare, pentru ca ne-ar reduce din timpul petrecut la munca. Astfel ca, neglijand aceste aspecte ale vietii, oamenii castiga timp pe care il investesc in activitatile profesionale. Insa neglijarea pe termen lung a propriilor nevoi dar si a nevoilor celor dragi poate avea consecinte devastatoare.
  4. Conflictele interne si externe – atunci cand oamenii constientizeaza ca nu se afla pe drumul cel bun, apar conflictele interioare, intrucat acestia nu isi dau seama care este de fapt problema! In aceasta etapa incep sa apara primele simptome fizice.
  5. Revizuirea valorilor – oamenii incep sa se izoleze de ceilalti pentru a evita conflictele si intra intr-o stare de negare, de modificare a perceptiilor dar si a sistemului interior de valori. Noile prioritati le reprezinta acum locul de munca si responsabilitatile profesionale.
  6. Negarea problemelor – in aceasta etapa apare intoleranta si evitarea contactului social.
  7. Retragerea in sine – contactul social devine minimal, transformandu-se in scurt timp in izolare. In aceasta etapa apare riscul de a consuma alcool si/sau droguri pentru a obtine senzatia de eliberare.
  8. Modificari comportamentale semnificative – prietenii, colegii de serviciu si familia observa schimbari semnificative si adeseori alarmante in comportamentul persoanei in cauza.
  9. Depersonalizarea – pierzand contactul cu propria persoana, oamenii au tendinta a considera ca ei insisi sau ceilalti nu sunt suficient de valorosi, pierzand astfel urma oricaror nevoi personale. Viata se desfasoara pe pilot automat.
  10. Goliciunea interioara – senzatia de lipsa de sens, de scop, determina un gol interior pe care acesti oameni tind sa il „umple”, facand abuz de mancare, sex, alcool, sau droguri.
  11. Depresia – sindromul de burnout include adeseori si depresia. Astfel ca ne putem simti epuizati, lipsiti de speranta, indiferenti, crezand ca viata nu mai are sens, etc.
  12. Sindromul burnout – persoana intra intr-un colaps total, fizic si psihic, care necesita ingrijiri medicale urgente. In cazuri extreme, atunci exista si suspiciuni de depresie, pot aparea episoadele suicidare, ca modalitate de evadare.

burn out2Din categoria exceselor de orice fel, si munca epuizanta si agonizanta ne poate aduce in pragul colapsului. Sanatatea noastra mentala si fizica este pusa in pericol atunci cand uitam care ne sunt limitele. Cu siguranta multi dintre noi ne regasim in mare masura in cele descrise mai sus. Cu unul sau doua locuri de munca, cu rate si grija zilei ce urmeaza, traim on survival mode. Se pare insa ca, modul de supravietuire nu ne garanteaza de fiecare data supravietuirea.

Copierea sau reproducerea continutului fara acordul prealabil si fara mentionarea sursei este strict interzisa!

Profetiile care se autoimplinesc sau efectul Pygmalion. Cum nu mai reusim sa vedem padurea de copaci

O vorba inteleapta din popor spune … adica cum o vorba inteleapta din popor? Toate “vorbele din popor” sunt incarcate de intelepciune ancestrala 🙂 Partea buna este ca aproape intotdeauna vorbele acestea de duh au un corelativ psihologic bine fundamentat. In cazul de fata, cu totii presupun ca ati auzit de expresia nu mai reusesti sa vezi padurea de copaci…asta insemnand ca, de exemplu, intr-o problema, nu mai reusesti sa vezi imaginea de ansamblu – the big picture, pentru ca te focusezi pe anumite aspecte mai mult sau mai putin relevante, care te ajuta mai mult sau mai putin, sa intelegi ce ai de facut pentru a gasi rezolvarea.

Profetiile care se autoimplinesc poate parea o expresie abracadabranta daca o luam ad literam. In fapt, ea ne spune ca noi vedem ceea ce vrem sa vedem si intelegem numai ceea ce vrem sa intelegem sau ceeea ce suntem setati apriori sa intelegem – mai exact, selectam din realitate numai acele aspecte care confirma asteptarile noastre in legatura cu o situatie data. Acum, v-ati putea intreba ce legatura au aceste profetii, aceste asteptari cu „padurea si copacii ei”? Ei bine, atunci cand iti creezi niste asteptari cu privire la anumite aspecte ale vietii, cumva, te setezi sa observi si extragi din realitate numai acele aspecte care sa iti confirme profetiile, asteptarile, astfel ca ele se…autoimplinesc. Prin urmare, nu mai reusesti sa vezi imaginea de ansamblu, “padurea”, limitandu-ti observatia la propriul setting mental.

pygmalion_effect

Literatura de specialitate mai numeste aceste profetii care se autoimplinesc si efectul lui Pygmalion. Mitul grecesc al lui Pygmalion, sculptorul deznadajduit care nu gasea o femeie asa cum isi dorea el, spune ca acesta hotaraste ca nu se va casatori niciodata si se apuca sa sculpteze in fildes idealul sau feminin. Statuia plamadita de mainile lui e atat de frumoasa – perfecta chiar, incat Pygmalion se indragosteste de ea si o numeste Galateea. Rugile si pasiunea cu care Pygmalion se indragostise de Galateaa ii impresioneaza atat de tare pe zei, incat acestia ii dau viata statuii. Iar cei doi au trait fericiti pana la sfarsitul vietii, evident, nu?

Pana aici, singurele dezavantaje ale profetiilor personale par a fi cele legate de perspectiva incompleta si de faptul ca putem pierde multe aspecte din vedere daca nu constientizam aceste setting-uri mentale si cum functioneaza ele. De fapt, insa, implicatiile acestor profetii care se autoimplinesc sunt mult mai profunde decat am crede. Ele ne influenteaza atunci cand interactionam cu alti oameni, la serviciu, acasa, la scoala, cu prieteni sau cu necunoscuti si determina la ceilalti comportamente care vin sa confirme asteparile noastre initiale. De exemplu, daca anticipam ca interlocutorul nostru intr-o discutie va fi amabil si prietenos, noi vom fi deschisi, amabili si prietenosi, ceea ce il va determina pe interlocutor sa raspunda la fel. Comportamentul sau ne va confirma asteptarea initiala.

Smart Touch TIFF FileLa fel si viceversa – daca anticipam ca elevii nostri vor fi elevi slabi, cu note proaste, care sunt galagiosi si impertinenti, atitudinea noastra interioara va provoca un lant de evenimente care sa ne confirme intocmai asteptarile. Aceste fenomen se numeste in literatura de specialitate, efectul lui Pymalion in clasa.

Mai mult decat atat, s-a constatat ca noi avem nu numai tendinta de a selecta din realitate doar acele actiuni conforme cu credintele si asteptarile noastre, ci si tendinta de a ignora toate celelalte informatii care, de altfel, ne-ar putea completa perspectiva asupra realitatii.

Ceea ce trebuie sa retinem este ca atitudinea noastra interioara intotdeauna se va transpune in ceea ce facem si ce spunem, iar toate acestea vor initia un lant de evenimente care sa confirme credintele noastre initiale. Dar daca vom reusi sa ne pastram constiinta treaza si sa ne redresam cand observam ca functionam pe pilot automat, cu siguranta ne vom modifica perspectiva asupra realitatii, obtinand astfel o imagine de ansamblu mai corecta si completa, imbunatatindu-ne considerabil calitatea vietii si modul in care ne raportam la ceilalti .

Copierea sau reproducerea continutului fara acordul prealabil si fara mentionarea sursei este strict interzisa!

Fii creativ ! sau cum sa gandim “in afara cutiei”

Thinking outside the box – celebra metafora care ne duce cu gandul la inedit, in afara uzualului, diferit, neconventional este larg cunoscuta mai ales in domenii precum marketing sau management si se refera intocmai la gandirea creativa. Insa gandirea creativa, neconventionala, iesita din tipare, inovatoare este un deziderat nu numai al managerilor ci si al artistilor, al scriitorilor, al arhitectilor, al educatorilor si cu siguranta si al programatorilor!

thinking-outside-the-box-makes-me-lDesi activitatile cotidiene ale multora dintre noi suna cam asa “Think inside the box. Feel the box. Be the box”, uneori suntem solicitati sa gasim solutii mai putin „ortodoxe” pentru anumite dificultati. Credinta populara spune ca un om fie este creativ din nastere, fie nu este deloc creativ. Adevarul e ca aceia care reusesc sa gandeasca neconventional parca stiu instinctiv cum sa fie in afara cutiei.

Dar ca orice abilitate, daca nu e nativa, poate fi dobandita. Cum? Prin exercitiu, fireste! Rutina este cea care ucide, de obicei, creativitatea. Prin urmare, este important sa cream spatiu mental pentru acest proces uimitor. Atunci cand esti in pana de idei, fa un dus, o plimbare sau pur si simplu opreste-te din ceea ce faci si goleste-ti mintea.

Vestea buna este ca literatura de specialitate vine in ajutorul nostru cu tot soiul de sfaturi si exercitii precum cele de mai jos:

Reconceptualizarea problemei – modifica perspectiva din care privesti problema si ia in considerare solutii pe care le credeai ineficiente!

Reveria – cum spuneam si mai sus, creaza-ti un spatiu mental si elibereaza-ti mintea de ganduri!

Setarea unor parametri – nu te grabi sa iti setezi termene limita si incearca sa elimini orice fel de presiune exterioara. Creativitatea nu cunoaste dead line-uri!

Eliminarea fricii si acceptarea riscurilor – uneori solutiile neconventionale pot aduce cu sine riscuri mai importante decat daca ai urma calea traditionala. Teama ca acestea ar putea depasi beneficiile poate dauna creativitatii. Nu exista loc de frica si oscilare! Orice optiune aduce cu sine beneficii dar si dezavantaje 🙂

Eliminarea gandurilor negative – „nu sunt in stare!”, „altii sunt mult mai pregatiti si mai creativi decat mine”, „voi fi luat in deradere” – tipul acesta de gandire ne va aduce numai deservicii, orice am incerca sa intreprindem, mai ales daca ne dorim sa ne sporim creativitatea. Fiecare dintre noi avem potential si suntem unici! Cu incredere si curaj ne putem depasi propriile limite!

Studierea altor domenii si industrii care ne pot inspira pentru solutii inedite – este important sa ne pastram vie curiozitatea. Chiar daca poate parea foarte abstract si imposibil de inteles cum functioneaza o macara pe santier, e bine sa pastram in minte ideea ca in spatele lucrurilor care ne fac viata usoara au stat idei marete!

Alegerea unor noi hobby-uri – chiar daca iti place sa mergi pe bicicleta, incearca si rolele! Poate esti foarte priceput la tenis, insa cateva mingi la cosul de baschet nu suna chiar asa de rau. Invatarea unor noi tehnici si antrenarea in activitati care ti-au fost straine inainte, pot declansa noi conexiuni in mintea ta. Nu ai nimic de pierdut, ba din contra! Aerul curat oxigeneaza creierul!

Studierea altor limbi straine decat cele cunoscute – engleza, franceza, germana, rusa, spaniola…au devenit deja mainstream! Stiai ca in limba japoneza intonatia face diferenta intre cuvinte care altminteri ar fi identice? Daca nu stiai, poate ai vrea sa mai inveti si altceva!

Cauta compania altor oameni creativi – nu spun ca ar fi contagioasa creativitatea, dar este foarte posibil sa inveti ceva de la astfel de oameni doar observand actiunile lor si ascultandu-i.

Invata sa asculti cu atentie ideile altor oameni – prins in gandurile tale, este foarte probabil ca uneori nici sa nu auzi prea bine ce iti comunica ceilalti. Insa daca ai acorda ceva mai multa atentie, este posibil sa realizezi ca primesti idei bune sau sugestii eficiente – gratis!

Spor la schimbare!

star-catcher-duy-huynhCopierea sau reproducerea continutului fara acordul prealabil si fara mentionarea sursei este strict interzisa!

Tulburarea de somatizare | O perspectiva psihosomatica asupra cauzelor aparitiei bolilor

A te imbolnavi , a te cuprinde o boala nu poate fi o intamplare a hazardului si nici mana destinului, sau cu atat mai putin rezultatul unui concurs de circumstante nefavorabile. Este un limbaj care vorbeste in noi despre noi. Si poate fi mai ales al inexprimabilului, cand tacerea cuvintelor trezeste violenta durerilor. Poate fi trezirea unei rani din copilarie, reactivarea unei situatii neincheiate pe care n-am ascultat-o la timpul sau! Poate fi hemoragia afectiva a unei separari impuse, violenta unei rupturi nedorite, pierderea unei fiinte dragi! Jacques Salome

m.mahdi-hassanzada-drawings-3Tulburarea de somatizare reprezinta prezenta unor simptome somatice multiple, recurente, fluctuante, prezente minim 2 ani, neintrunind criteriile unei maladii somatice dar pentru care se solicita investigatii si tratament, al carei debut are loc inainte de etatea de 30 de ani si care se intinde pe o perioada indelungata. Acest gen de tulburare este caracterizata printr-o combinatie de durere si simptome gastrointestinale, sexuale si pseudoneurologice.

Bun, cam asta ar fi descrierea psihiatrica a tulburarii de somatizare sau sindromul Briquet.

Sindroame, tulburari, maladii, tratamente??? Doar citind si auzind aceste cuvinte te trec fiori pe sira spinarii. Pentru ca implicatiile unor astfel de etichete asupra psihicului unui om sunt importante si profunde. Atunci cand primesti un diagnostic, ai tendinta de a te ralia la simptomele caracteristice si de a te purta conform descrierii bolii. Sunt bolnav, deci ar cam trebui sa ma simt rau, nu? Astea ar fi profetiile care se autoimplinesc, insa nu vom aborda acest subiect aici.

Asadar, ne putem gandi la sanatate din doua perspective: sanatatea ca absenta a bolii sau sanatatea ca prezenta a starii de bine generale, atat fizice cat si psihice. Voi alege cea de-a doua formulare si voi conchide ca, pentru a fi sanatosi, trebuie sa fim in regula din punct de vedere fiziologic si psihologic.

Dar ce se intampla atunci cand, asa cum spune socio-psihologul francez Salome, apare hemoragia afectiva? Atunci cand se pierde echilibrul intre minte si corp, apar „sangerarile emotionale”, acele somatizari prin care organismul nostru trage un semnal de alarma! Precum visele, care folosesc simboluri pentru a ne transmite anumite mesaje din inconstient, la fel si corpul nostru, foloseste semnele, durerea, disconfortul pentru a ne anunta existenta unor tensiuni generate de conflictele noastre interioare.

7832669_f520Exista anumite boli care desi au simptome fizice, au de fapt origini psihice. Aceste boli se numesc boli psihosomatice. Printre cele mai intalnite psihosomatizari se numara: astmul, cefaleea, enurezisul, ticurile, alergiile, gastrita, ulcerul, dermatitele, lipotimiile, ametelile, voma psihogena, colonul iritabil, migrena, nevroza cardiaca, hipertensiunea, precum si infectia urinara.

Din acelasi spectru fac parte si bolile autoimune precum psoriazisul, tiroidita Hashimoto, poliartrita reumatoida, lupusul eritematos, s.a.

Medicina alopata, asa cum o cunoastem noi astazi, este adesea depasita in tratarea acestor afectiuni si asta pentru ca, desi simptomatologia este una fiziologica, adevaratele cauze sunt de ordin psihologic. Mai exact, se trateaza simptomul si nu cauza. Acesta este motivul pentru care tratarea bolilor autoimune s-a dovedit pana acum total ineficienta. Ni se spune ca au cauze necunoscute sau genetice si ca nu prea mai ramane mare lucru de facut atunci cand organismul incepe sa isi atace propriile organe: ataca pielea si apare psoriazisul sau lupusul, ataca tiroida si apare tiroidita, ataca articulatiile si apare poliatrita reumatoida, etc. Solutiile precum bisturiul, alifiile si pumnii de medicamente uneori nici macar nu amelioreaza simptomele, daramite sa trateze cauza.

Si atunci, nu-ti ramane decat sa te intrebi de ce propriul nostru organism, care este dotat cu atatea mecanisme si resurse extraordinare destinate supravieturii, ar incepe sa duca o lupta impotriva lui insusi? Cum a ajuns corpul uman, atat de armonios alcatuit, sa se autodistruga? Ei bine, pentru caConversiestoornis este surmenat, agasat, agresat, distrus de mesajele contradictorii pe care le primeste. Iar acele mesaje contradictorii nu vin din Univers sau de la vecini. Vin din interiorul nostru, atunci cand nu suntem acordati la propriile dorinte, nazuinte, putinte sau neputinte.

Suntem obositi morti, dar nici ca ne-am opri sa facem o pauza, NU!, continuam sa muncim. Nu ne place locul de munca si numai ideea de a te intoarce in fiecare dimineata la acel serviciu te face sa iti smulgi parul din cap. Dar, din nou, NU! mergem acolo si induram. Suntem nefericiti in relatia de cuplu pe care o avem, dar in loc sa schimbam ceva, NU!, rabdam cu stoicism. Suntem nemultumiti dar nu riscam exprimarea unui punct de vedere care, poate, ar deranja sau ar supara, asa ca toate cuvintele ni se opresc in gat. Si exemplele pot continua la nesfarsit.

Exista insa si conflicte interioare mult mai puternice, pe arii sensibile, care ne pot imbolnavi atunci cand nu „ascultam” mesajele pe care corpul nostru ni le transmite. Nemultumirile de ordin sexual se pot transforma cu o nemaipomenita usurinta in boli genitale sau dermatologice. La fel si neajunsurile, pierderea si separarea pot lasa pe corpul nostru urme dureroase. Iar anii terorii, ai consumerismului, in care ni se cere sa fim supra-adaptati, nu reprezinta o perspectiva prea placuta.

Asa ca, ceea ce putem face este la indemana fiecaruia, si anume, sa ne acordam cu noi insine. Sa fim atenti la corpul nostru si la semnalele pe care le primim. Orice aparenta durere, ameteala, orice aparenta eczema, poate fi un strigat de ajutor! Daca tratam aceste semnale cu seriozitatea si responsabilitatea cu care am urma un tratament, am intelege ca, mintea noastra este mai conectata la corpul nostru mai mult decat ne-am putea imagina si ca, asa cum propriile ganduri ne pot imbolnavi, la fel de usor ne pot si vindeca.

Sa ne luam sanatatea inapoi, zic!

Copierea sau reproducerea continutului fara acordul prealabil si fara mentionarea sursei este strict interzisa!