Psihoterapia – mit urban sau stiinta?

Acest articol s-a nascut din nevoia acuta de a spori gradul de constientizare asupra unui segment de activitate din domeniul sanatatii mintale, putin cunoscut la noi si pe alocuri gresit interpretat – psihoterapia!

Psihoterapia, ca si medicina de familie, ar trebui sa reprezinte o normalitate a societatii in care traim si nu un serviciu de lux, accesibil si nu prea, supus stereotipurilor si confundat cu psihiatria.

Asociatia Americana de Psihologie (APA) a identificat si demitizat o serie de afirmatii care, in timp, au intrat in constiinta sociala si au transformat psihoterapia intr-un demers cu „iz” de stiinta. Iata care ar fi aceste mituri sau credinte populare si cum stau lucrurile in realitate

  1. Mit: Doar oamenii nebuni merg la psihoterapeut.

Realitatea:  Oamenii merg in psihoterapie pentru o multime de motive ce tin de viata de zi cu zi. Unii fac psihoterapie pentru tratarea depresiei, a anxietatii sau a abuzului de substante. Alte persoane au doar nevoie de ajutor pentru a face fata tranzitiilor majore din viata sau comportamentelor problematice datorate unor schimbari: pierderea unui loc de munca, un divort sau decesul unei persoane dragi. Unii oameni au nevoie de ajutor pentru gestionarea si echilibrarea cerintelor vietii de parinte, a vietii profesionale si a responsabilitatilor familiale, pentru a face fata unor boli, pentru a-si imbunatati abilitatile de relationare, etc.

Stigmatul asociat cu actiunea de a cere ajutor pentru unele ingrijorari psihologice sau comportamentale a fost un puternic factor descurajant pentru oameni. Insa, in prezent, a cere ajutor este privit ca un comportament-resursa. Cercetatorii continua sa gaseasca noi legaturi care subliniaza valoarea sanatatii mentale pentru o mai bună sanatate fizica – adesea cunoscuta conexiune minte – corp. Problemele emotionale pot aparea sub forma simptomelor fizice. Si invers, cand suntem bolnavi fizic, putem dezvolta probleme emotionale.

Patologia psihiatrica nu intra sub ingrijirea psihologului sau a psihoterapeutului, desi exista numeroase cazuri cand in tratamentului suferintelor de ordin psihiatric este indicata, pe langa tratamentul medicamentos, psihoterapia.

  1. Mit: Sa vorbesti cu rudele sau prietenii e la fel de eficient ca mersul la psiholog.

 Realitatea: Sustinerea oferita de familie si prieteni este importanta atunci cand ai o perioada dificila. Insa un psihoterapeut iti ofera mult mai mult decat obtii de pe urma conversatiei cu familia si prietenii. Psihoterapeutul a trecut prin ani de educatie specializata, formare si experienta care il fac expert in intelegerea si tratarea unor probleme complexe. Tehnicile pe care le foloseste psihoterapeutul in procesul terapeutic au fost dezvoltate de-a lungul unor decenii de cercetare si reprezinta mult mai mult decat „doar vorbit si ascultat”. Psihoterapia inseamna schimbare, nu ascultare!

Psihoterapeutul poate recunoaste in mod obiectiv pattern-uri de comportament sau gandire, mult mai eficient decat o pot face cei apropiati, intrucat pozitia sa de specialist este una neutra si obiectiva. altcineva. Relația terapeutică este ancorată în regula confidențialității.

  1. Mit: Te poti face bine de unul singur, daca incerci suficient de mult si mentii o atitudine pozitiva.

Realitatea: Multe persoane au incercat sa isi rezolve singuri problemele cu multa vreme inainte sa inceapa psihoterapia si au descoperit ca nu a fost de ajuns. Decizia de incepe un proces psihoterapeutic nu inseamna ca ai esuat, la fel cum nu inseamna ca ai esuat daca nu ti-ai putut repara singur masina. De fapt, sa ai curajul sa apelezi la cineva si sa recunosti ca ai nevoie de ajutor este mai degraba un semn de putere, de responsabilitate si de asumare.

Atitudinea pozitiva si „schimbarile in 7 pasi” cu care am fost atat de intoxicati de anumite filme sau carti induc ideea ca un zambet dimineata in oglinda si inca alte trei ritualuri pe parcursul zilei sunt mai ieftine si mai eficiente decat un proces terapeutic. Adevarul este ca suntem datori sa tratam cu responsabilitate bunastarea noastra psihica, in aceeasi masura in care o facem cu cea fizica.

  1. Mit: Tot ce face psihologul e sa iti asculte nemultumirile, asa ca de sa platesti pe cineva care sa te asculte cum te plangi?

Realitatea: Psihoterapeutul incepe adesea procesul terapeutic prin a te invita sa iti descrii problema care te-a adus in cabinetul lui. Insa acesta este doar punctul de plecare in psihoterapie. El va aduna informatiile relevante din istoria ta, precum si istoricul problemelor tale si al altor arii majore din viata ta, si, de asemenea, diferitele moduri in care ai incercat sa abordezi aceste probleme.

Psihoterapia este, in general, un proces interactiv, bazat pe colaborare, dialog si pe implicarea activa a pacientului in rezolvarea problemelor sale.

Psihoterapeutul iti poate da teme pentru acasa pentru a practica noile abilitati intre sedinte sau teme de lectura, pentru a afla mai multe despre un anumit subiect. Psihoterapeutul nu este un magician care are o bagheta magica sau un carnetel cu solutii, iar el nu va da niciodata sfaturi.

  1. Mit: Va trebui faci psihoterapie multa vreme, sau poate chiar pentru restul vieții.

Realitatea: Fiecare persoana evolueaza intr-un ritm diferit in cursul psihoterapiei – este un proces individual. De exemplu, intr-un studiu, jumatate dintre pacienti au avut parte de imbunatatiri dupa doar opt sedinte, in timp ce 75% dintre pacienti au inceput sa faca progrese dupa sase luni. Scopul psihoterapeutului nu este sa ramai clientul lui pentru totdeauna, ci sa te ajute sa functionezi mai bine pe cont propriu. Obiectivul major al psihoterapiei, de orice fel ar fi ea, este binele clientului.

Sursa: http://www.apa.org/helpcenter/psychotherapy-myths.aspx

wall

Vulturul si gainile | Suntem ceea ce credem ca suntem

Un fermier isi inspecta cu atentie proprietatea. Dupa cum stia, existau momente in care era important sa-ti examinezi hotarele, sa vezi cum anotimpurile iti influenteaza culturile si recolta si sa te asiguri ca lucrurile sunt in ordine. A te ingriji de lucrurile care necesita atentie te poate ajuta sa te asiguri ca viata curge lin. Fireste, se simtea mai fericit cand se intampla asa, drept pentru care avea grija sa-si gaseasca timpul necesar oricand putea.

In aceasta zi s-a abatut anume de la traseul lui ca sa se uite la un cuib de vulturi sus pe un copac. Il observase pentru prima oara cu cateva luni inainte, cand vazuse cum maiestuoasa pasare aducea ramurele pe locul viitoarei sale case. A fost emotionat cand vulturul s-a cuibarit in fine in cupa construita rezistent si de abia astepta sa-i zareasca pentru prima data puisorii.

Azi era dezamagit. Vulturul nu se afla in cuib. In apropiere, i-a gasit trupul – fusese impuscat. Cu oarecare curiozitate si teama, s-a suit in copac. In cuib era un singur ou. L-a luat cu grija si l-a dus in hambarul lui, unde l-a strecurat sub o gaina care-si clocea ouale.

Puiul de vultur a iesit in cele din urma din gaoace impreuna cu ceilalti puisori clociti de gaina. A fost crescut impreuna cu puii si se credea a nu fi altceva decat un pui de gaina ceva mai neobisnuit. Isi petrecea timpul scormonind pamantul dupa seminte, cautand viermi si cloncanind in pustiu. Asa stateau lucrurile si micul pui de vultur nu avea nicio idee despre cine sau ce era. Ocazia de a se descoperi pe sine nu se ivise niciodata.

Intr-o zi, o umbra neagra si amenintatoare s-a asternut asupra bataturii din fata hambarului. Privind in sus, puiul de vultur a vazut aripile desfacute ale unei pasari uriase, purtandu-se pe sine fara efort in cercuri gratioase, pe cand aluneca pe curenti de aer cald. Fermecat de maretia unei astfel de pasari gigantice si puternice, s-a intors spre puiul de gaina din spatele lui si a intrebat:

  • Ce-i asta?
  • Asta, i-a spus puiul, este regele pasarilor. Taramul sau e cerul. El stapaneste aerul. Se numeste vultur. Noi suntem pui de gaina. Noi apartinem solului.

Micul pui de vultur a privit in sus la pasarea mareata si a vazut ce asemanatori erau. S-a uitat apoi la puisorii de gaina si, pentru prima data, a vazut cat era de diferit de ei. Cele observate de micul vultur au adus cu sine o noua cunoastere. Ceva s-a schimbat in modul in care percepea realitatea sa. Informatia cea noua a deschis noi optiuni.

hihiVulturul avea acum de ales. Putea sa traiasca si sa moara ca gaina in cotetul din ograda sau putea sa-si desfaca aripile si sa se avante in aer cu maretie, iscusinta si forta, aidoma pasarii de deasupra sa.

Sursa: George W. Burns – 101 povesti vindecatoare pentru adulti

Confuzii clasice | Psiholog vs. Psihiatru

human_psychologyAtunci cand vine vorba despre tamaduitori ai mintii, s-a creat o intreaga confuzie in randul oamenilor privind pregatirea, statutul si adresabilitatea psihiatrului, psihologului, psihoterapeutului s.a.m.d.

Nu putini sunt aceia care asimileaza psihiatria psihologiei sau psihoterapiei, iar lipsa de informare privind sanatatea si igiena mintala este principalul factor responsabil. Conceptele de “normalitate” si “sanatate psihica” reprezinta subiecte delicate care nasc tabuuri si contradictii, cu precadere din pricina prejudecatilor si a credintelor false precum: daca mergi la psiholog inseamna ca nu ai toate tiglele pe casa sau ar fi bine sa nu mai stie nimeni ca mergi la psiholog – astfel demersul terapeutic devenind stigmat social. Putini stiu ca profesiile de psiholog si psihiatru sunt adeseori complementare, ambele avand ca obiectiv mentinerea sanatatii si functionalitatii psihice (poate de aici si confuzia intre cele doua specialitati !?). In fine, in putine cuvinte, va propun sa facem distinctiile necesare privind conceptele, formarea si metodele folosite de specialistii in cele doua domenii.

Psihologul este un specialist care a urmat cursurile unei facultatii de psihologie – insa nu oricine a absolvit facultatea de psihologie este automat psiholog! Astfel, pentru a deveni psiholog clinician sau psihoterapeut, absolventul facultatii de psihologie trebuie sa urmeze o pregatire si formare complementara separata pentru a se specializa intr-o ramura a psihoterapiei (formare psihanalitica, formare in terapia centrata pe persoana, formare in terapia cognitiv-comportamentala, formare in terapia sistemica de cuplu si familie, etc.) dupa care poate initia demersurile necesare obtinerii atestatului de libera practica intr-o ramura aplicata a psihologiei (psihologia muncii si a transporturilor, psihologie clinica si psihoterapie, s.a.m.d). Psihologul lucreaza in spectrul normalitatii psihice si cu problemele constiente ale persoanei. Acesta ofera consiliere psihologica si intervine prin intermediul psihoterapiei. Asadar, daca eu am atacuri de panica, fobii sau probleme de relationare e indicat sa caut un psiholog specializat pe psihologie clinica si psihoterapie iar daca vreau sa fiu testat pentru examenul de la scoala de soferi voi merge la un psiholog specializat pe psihologia muncii transporturilor si serviciilor.

Psihiatrul este un MEDIC care a urmat cursurile unei facultati de medicina si apoi o specializare in psihiatrie. Psihiatrul are pregatirea necesara pentru a aprecia corect gravitatea patologiei mintale si trateaza tulburarile din sfera patologiei psihice prin tratament medicamentos. El examineaza simptomele si starea psihica a individului si prescrie medicamente pentru ameliorarea tulburarilor diagnosticate. Daca simptomele sunt severe si pacientul reprezinta un risc pentru sine sau ceilalti, psihiatrul recomanda supravegherea si internarea intr-un spital de specialitate. In anumite situatii, psihiatrul are competenta de a recomanda in afara medicamentelor si interventia psihoterapeutica.

Copierea sau reproducerea continutului fara acordul prealabil si fara mentionarea sursei este strict interzisa!

Poveste terapeutica

Licuriciul si buburuza

Odata, in vremuri indepartate, intr-o padure oarecare, un licurici se plimba singurel cat era ziua de lunga. Pana cand, intr-o zi, licuriciul nostru a decis ca are nevoie de un prieten de nadejde care sa ii fie mereu alaturi.  Dupa o vreme,  a intalnit o buburuza si au hotarat ca vor fi prieteni pentru totdeauna, vor fi de nedespartit. Zis si facut. Zi de vara pana-n seara, cei doi se tineau strans de mana si se plimbau fericiti prin padure.

Dar, intr-o zi, fara macar sa bage de seama, licuriciul si-a dat seama ca e singur. Buburuza disparuse. Nici nu mai stia daca el i-a dat drumul mainii sau daca ea, insa asta nici nu mai conta. Trist si ingandurat, licuriciul a inceput sa o caute prin toata padurea: sub fiecare frunza, sub fiecare crenguta si sub fiecare pietricica…buburuza insa nu era de gasit. Coplesit de tristete, licuriciul intreba pe oricine intalnea in cale daca nu cumva o vazuse pe buburuza lui. A intrebat un iepuras, o veverita, o privighetoare. Nimeni nu stia nimic.

Intr-o zi, se intalni cu o furnica, careia licuriciul i-a povestit toate cele intamplate. Aceasta i-a spus:

– Licuriciule, decat sa o cauti sub fiecare frunza, crenguta si pietricica, poate mai bine AI STRALUCI tare, tare, incat buburuza, oricat de departe ar fi te-ar vedea si s-ar intoarce la tine.

– Stii ca ai dreptate? spuse licuriciul. Eram atat de trist, incat AM UITAT SA STRALUCESC!

Asadar, morala acestei povesti este: NU UITATI SA STRALUCITI!

licurici