Psihoterapia – mit urban sau stiinta?

Acest articol s-a nascut din nevoia acuta de a spori gradul de constientizare asupra unui segment de activitate din domeniul sanatatii mintale, putin cunoscut la noi si pe alocuri gresit interpretat – psihoterapia!

Psihoterapia, ca si medicina de familie, ar trebui sa reprezinte o normalitate a societatii in care traim si nu un serviciu de lux, accesibil si nu prea, supus stereotipurilor si confundat cu psihiatria.

Asociatia Americana de Psihologie (APA) a identificat si demitizat o serie de afirmatii care, in timp, au intrat in constiinta sociala si au transformat psihoterapia intr-un demers cu „iz” de stiinta. Iata care ar fi aceste mituri sau credinte populare si cum stau lucrurile in realitate

  1. Mit: Doar oamenii nebuni merg la psihoterapeut.

Realitatea:  Oamenii merg in psihoterapie pentru o multime de motive ce tin de viata de zi cu zi. Unii fac psihoterapie pentru tratarea depresiei, a anxietatii sau a abuzului de substante. Alte persoane au doar nevoie de ajutor pentru a face fata tranzitiilor majore din viata sau comportamentelor problematice datorate unor schimbari: pierderea unui loc de munca, un divort sau decesul unei persoane dragi. Unii oameni au nevoie de ajutor pentru gestionarea si echilibrarea cerintelor vietii de parinte, a vietii profesionale si a responsabilitatilor familiale, pentru a face fata unor boli, pentru a-si imbunatati abilitatile de relationare, etc.

Stigmatul asociat cu actiunea de a cere ajutor pentru unele ingrijorari psihologice sau comportamentale a fost un puternic factor descurajant pentru oameni. Insa, in prezent, a cere ajutor este privit ca un comportament-resursa. Cercetatorii continua sa gaseasca noi legaturi care subliniaza valoarea sanatatii mentale pentru o mai bună sanatate fizica – adesea cunoscuta conexiune minte – corp. Problemele emotionale pot aparea sub forma simptomelor fizice. Si invers, cand suntem bolnavi fizic, putem dezvolta probleme emotionale.

Patologia psihiatrica nu intra sub ingrijirea psihologului sau a psihoterapeutului, desi exista numeroase cazuri cand in tratamentului suferintelor de ordin psihiatric este indicata, pe langa tratamentul medicamentos, psihoterapia.

  1. Mit: Sa vorbesti cu rudele sau prietenii e la fel de eficient ca mersul la psiholog.

 Realitatea: Sustinerea oferita de familie si prieteni este importanta atunci cand ai o perioada dificila. Insa un psihoterapeut iti ofera mult mai mult decat obtii de pe urma conversatiei cu familia si prietenii. Psihoterapeutul a trecut prin ani de educatie specializata, formare si experienta care il fac expert in intelegerea si tratarea unor probleme complexe. Tehnicile pe care le foloseste psihoterapeutul in procesul terapeutic au fost dezvoltate de-a lungul unor decenii de cercetare si reprezinta mult mai mult decat „doar vorbit si ascultat”. Psihoterapia inseamna schimbare, nu ascultare!

Psihoterapeutul poate recunoaste in mod obiectiv pattern-uri de comportament sau gandire, mult mai eficient decat o pot face cei apropiati, intrucat pozitia sa de specialist este una neutra si obiectiva. altcineva. Relația terapeutică este ancorată în regula confidențialității.

  1. Mit: Te poti face bine de unul singur, daca incerci suficient de mult si mentii o atitudine pozitiva.

Realitatea: Multe persoane au incercat sa isi rezolve singuri problemele cu multa vreme inainte sa inceapa psihoterapia si au descoperit ca nu a fost de ajuns. Decizia de incepe un proces psihoterapeutic nu inseamna ca ai esuat, la fel cum nu inseamna ca ai esuat daca nu ti-ai putut repara singur masina. De fapt, sa ai curajul sa apelezi la cineva si sa recunosti ca ai nevoie de ajutor este mai degraba un semn de putere, de responsabilitate si de asumare.

Atitudinea pozitiva si „schimbarile in 7 pasi” cu care am fost atat de intoxicati de anumite filme sau carti induc ideea ca un zambet dimineata in oglinda si inca alte trei ritualuri pe parcursul zilei sunt mai ieftine si mai eficiente decat un proces terapeutic. Adevarul este ca suntem datori sa tratam cu responsabilitate bunastarea noastra psihica, in aceeasi masura in care o facem cu cea fizica.

  1. Mit: Tot ce face psihologul e sa iti asculte nemultumirile, asa ca de sa platesti pe cineva care sa te asculte cum te plangi?

Realitatea: Psihoterapeutul incepe adesea procesul terapeutic prin a te invita sa iti descrii problema care te-a adus in cabinetul lui. Insa acesta este doar punctul de plecare in psihoterapie. El va aduna informatiile relevante din istoria ta, precum si istoricul problemelor tale si al altor arii majore din viata ta, si, de asemenea, diferitele moduri in care ai incercat sa abordezi aceste probleme.

Psihoterapia este, in general, un proces interactiv, bazat pe colaborare, dialog si pe implicarea activa a pacientului in rezolvarea problemelor sale.

Psihoterapeutul iti poate da teme pentru acasa pentru a practica noile abilitati intre sedinte sau teme de lectura, pentru a afla mai multe despre un anumit subiect. Psihoterapeutul nu este un magician care are o bagheta magica sau un carnetel cu solutii, iar el nu va da niciodata sfaturi.

  1. Mit: Va trebui faci psihoterapie multa vreme, sau poate chiar pentru restul vieții.

Realitatea: Fiecare persoana evolueaza intr-un ritm diferit in cursul psihoterapiei – este un proces individual. De exemplu, intr-un studiu, jumatate dintre pacienti au avut parte de imbunatatiri dupa doar opt sedinte, in timp ce 75% dintre pacienti au inceput sa faca progrese dupa sase luni. Scopul psihoterapeutului nu este sa ramai clientul lui pentru totdeauna, ci sa te ajute sa functionezi mai bine pe cont propriu. Obiectivul major al psihoterapiei, de orice fel ar fi ea, este binele clientului.

Sursa: http://www.apa.org/helpcenter/psychotherapy-myths.aspx

wall

Sindromul Burnout – oboseala excesiva si excesele de orice fel

burn-outSindromul epuizarii profesionale sau sindromul burnout trebuie inteles ca o stare de epuizare fizica si psihica, apatie si lipsa de interes in munca, ce apare in special la persoanele a caror profesie implica o responsabilitate deosebita si interactiuni frecvente cu oamenii. Exista insa tot mai multe dovezi ca etiologia acestui sindrom este mult mai complexa, factorii dispozitionali jucand un rol important.

Desi este larg raspandit, sindromul burnout nu a fost recunoscut ca o tulburare in DSM (Manualul de diagnostic si statistica a tulburarilor mentale), datorita faptului ca simptomatologia sa este strans legata de tulburarea depresiva, dar il regasim totusi descris in ICD – 10 (Lista tabelara a bolilor) la categoria Probleme legate de dificultatea organizarii propriului mod de viata.

Conceptul a fost adus in atentia publicului de catre Herbert Freudenberger care a publicat lucrarea Burn Out: The High Cost of High Achievement. What it is and how to survive it, in care descrie aceasta tulburare.

Desi la prima vedere am putea spune ca burnout inseamna de fapt foarte mult stress, e important sa intelegem ca nu sunt unul si acelasi lucru. In timp ce stresul profesional este caracterizat de o supraimplicare, sindromul burnout este caracterizat de o lipsa de implicare. Stresul implica hiperactivitate si presiune, iar burnout-ul determina neajutorare si lipsa sperantei. Si cu toate ca stresul poate cauza tulburari de anxietate si consumuri enorme de energie, de cele mai multe ori burnout-ul implica lipsa de motivatie, absenta idealurilor si a sperantei.

Psihologii Gail North si Herbert Freudenberger arata ca epuizarea profesionala nu se instaleaza imediat, ci are loc un intreg proces, care se dezvolta de-a lungul timpului, in 12 etape:

  1. Compulsia de a dovedi de ce suntem in stare – ambitia excesiva la locul de munca pentru a dovedi ca suntem capabili se poate transforma in timp intr-o determinare crancena si chiar compulsie.
  2. Munca asidua – nimeni nu este indispensabil – acesta este cosmarul celor care muncesc pentru a dovedi lor insisi dar si altora de ce sunt in stare; oamenii isi stabilesc astepari foarte mari, iar pentru a veni in intampinarea acestor astepari, se vor implica din ce in ce mai mult in munca, avand tendinta de a face totul singuri.
  3. Neglijarea propriilor nevoi – prietenii, familia si somnul pot parea ca fiind mai putin importante sau necesare, pentru ca ne-ar reduce din timpul petrecut la munca. Astfel ca, neglijand aceste aspecte ale vietii, oamenii castiga timp pe care il investesc in activitatile profesionale. Insa neglijarea pe termen lung a propriilor nevoi dar si a nevoilor celor dragi poate avea consecinte devastatoare.
  4. Conflictele interne si externe – atunci cand oamenii constientizeaza ca nu se afla pe drumul cel bun, apar conflictele interioare, intrucat acestia nu isi dau seama care este de fapt problema! In aceasta etapa incep sa apara primele simptome fizice.
  5. Revizuirea valorilor – oamenii incep sa se izoleze de ceilalti pentru a evita conflictele si intra intr-o stare de negare, de modificare a perceptiilor dar si a sistemului interior de valori. Noile prioritati le reprezinta acum locul de munca si responsabilitatile profesionale.
  6. Negarea problemelor – in aceasta etapa apare intoleranta si evitarea contactului social.
  7. Retragerea in sine – contactul social devine minimal, transformandu-se in scurt timp in izolare. In aceasta etapa apare riscul de a consuma alcool si/sau droguri pentru a obtine senzatia de eliberare.
  8. Modificari comportamentale semnificative – prietenii, colegii de serviciu si familia observa schimbari semnificative si adeseori alarmante in comportamentul persoanei in cauza.
  9. Depersonalizarea – pierzand contactul cu propria persoana, oamenii au tendinta a considera ca ei insisi sau ceilalti nu sunt suficient de valorosi, pierzand astfel urma oricaror nevoi personale. Viata se desfasoara pe pilot automat.
  10. Goliciunea interioara – senzatia de lipsa de sens, de scop, determina un gol interior pe care acesti oameni tind sa il „umple”, facand abuz de mancare, sex, alcool, sau droguri.
  11. Depresia – sindromul de burnout include adeseori si depresia. Astfel ca ne putem simti epuizati, lipsiti de speranta, indiferenti, crezand ca viata nu mai are sens, etc.
  12. Sindromul burnout – persoana intra intr-un colaps total, fizic si psihic, care necesita ingrijiri medicale urgente. In cazuri extreme, atunci exista si suspiciuni de depresie, pot aparea episoadele suicidare, ca modalitate de evadare.

burn out2Din categoria exceselor de orice fel, si munca epuizanta si agonizanta ne poate aduce in pragul colapsului. Sanatatea noastra mentala si fizica este pusa in pericol atunci cand uitam care ne sunt limitele. Cu siguranta multi dintre noi ne regasim in mare masura in cele descrise mai sus. Cu unul sau doua locuri de munca, cu rate si grija zilei ce urmeaza, traim on survival mode. Se pare insa ca, modul de supravietuire nu ne garanteaza de fiecare data supravietuirea.

Copierea sau reproducerea continutului fara acordul prealabil si fara mentionarea sursei este strict interzisa!